Astăzi, creştinii din toată țara au sărbătorit Floriile, iar pentru mulţi, această sărbătoare a adus şi mai multă bucurie, pentru că au avut voie să mănânce peşte, ceea ce a însemnat o uşurare în cel mai aspru post al anului. În Bucureşti, la restaurantele cu specific pescăresc şi la cele de pe litoral, chelnerii au dus la mese sute de kilograme de peşte şi fructe de mare, iar pescăriile au fost pline de cumpărători.
În multe restaurante din țară, peștele a fost vedeta zilei. Aproape fiecare comandă includea peşte, iar în multe dintre localurile din București clienții au comandat și fructe de mare. Fiind dezlegare la pește, de Florii marile bucătării din țară s-au pregătit cum se cuvine, iar clienții nu s-au uitat la bani, chiar dacă au fost nevoiți să scoată chiar și 380 de lei din buzunar, pentru a-și face poftele.
Cei care au preferat să facă economie şi să gătească peştele acasă s-au trezit devreme şi au stat la rând în halale de peşte.
CITEȘTE ȘI: Anomalia întâlnită de cumpărători. Roșiile, mai scumpe decât carnea de miel
Clienții au avut parte de o surpriză, în momentul în care au ajuns în halele de pește. Astfel, în ziua de Florii un kilogram de file de somon a costat 120 de lei, homarul între 200 şi 250 de lei, calcanul 85 de lei, iar fileul de şalău 50 de lei.
„Păstrăv origine Grecia, novacul e românesc, somonul grecia, carașul Tulcea. Mai scump cu 30% dacă nu mai mult, foarte scump, ce să va zic. Carașul a fost 20 de lei, acum e 30 de lei”, a declarat Ionel Stelian Bercea, comerciant, pentru Observatornews.ro.
În Galaţi, localnicii au fost uimiţi să vadă cât s-a scumpit scrumbia de Dunăre, iar magazinele de pe malul fluviului, de unde este pescuit peştele, au vândut scrumbia cu 65 de lei, faţă de 55-60 de lei în anul precedent.
„Scrumbia e regina prămăverii. Astăzi, pentru că e ziua ei, de Florii şi dezlegare la peşte e cea mai căutată. Indiferent care este preţul ei… rămânem fără facturi plătite, tot, tot, tot, ca să mâncăm acest peşte astăzi”, a spus o vânzătoare, pentru sursa citată.
VEZI ȘI: Carnea de miel, mai scumpă anul acesta! Românii sunt nevoiți să vâneze reducerile!